Asociația Arte dell’Anima implementează în perioada august-noiembrie 2023 proiectul educațional-cultural „#HELP”, proiect realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Proiectul #HELP are ca scop promovarea conștientizării bolilor psihice prin asigurarea accesului universal la servicii de informare, educare și consiliere în rândul tinerilor. Proiectul oferă cadrul de reflecție pentru implementarea unor acțiuni culturale care facilitează întâlnirea dintre echipa artistică, experții din domeniul medical și publicul participant, prin discuții și dezbateri pe tema depresiei. Implicarea participativă a tinerilor în analizarea cauzelor depresiei prin intermediul unor produse culturale non-formale și abordări interdisciplinare are ca miză sensibilizarea tinerilor asupra efectelor acestui fenomen, recunoașterea persoanelor în nevoie și îndrumarea acestora către ajutor de specialitate.
Conform Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, Asociația Arte dell’Anima vine în sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă cu o propunere de proiect care să ducă la atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 3 « Sănătate și Bunăstare » și la realizarea de activități dedicate Săptămânii Dezvoltării Durabile, prin promovarea conștientizării bolilor psihice, ce sunt mult subevaluate în raportările periodice, conform Raportului național al stării de sănătate a populației din 2016, publicat de Institutul Național de Sănătate Publică.
În cadrul proiectului, vor avea loc șase reprezentații ale spectacolului „N-am văzut nimic” de Andreea Tănase, regia Mara Oprea, spectacol selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2023, modulul FNT Educațional, astfel:
În cadrul proiectului, vor avea loc șase reprezentații ale spectacolului „N-am văzut nimic” de Andreea Tănase, regia Mara Oprea, spectacol selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2023, modulul FNT Educațional, astfel:
- 18 septembrie, ora 19:00 – Teatrul Excelsior București
- 25 septembrie, ora 19:00 – Teatrul George Ciprian Buzău
- 2 octombrie, ora 19:00 – Teatrul Tudor Vianu Giurgiu
- 10 octombrie, ora 18:00 – Teatrul Toma Caragiu Ploiești
- 16 octombrie, ora 19:00 – Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal
- 30 octombrie, ora 19:00 – Teatrul Excelsior
Toate reprezentațiile vor fi urmate de discuții și dezbateri aplicate cu psihologul proiectului, Carmen Buși. Toate evenimentele și produsele din cadrul proiectului sunt gratuite.
Spectacolul spune povestea a cinci prieteni care se apropie printr-un joc aparent inofensiv. Lucrurile scapă de sub control, iar viața lor se schimbă în momentul în care se lovesc de un eveniment tragic. „Există viață după moarte?”, „Trăim și murim singuri?” și „Cine e de vină?” sunt doar câteva dintre întrebările cu care se confruntă, încercând să descifreze cum s-a ajuns în acel punct. Prin abordarea unor teme actuale precum depresia, anxietatea și efectele acestora, se conturează un spectacol care vorbește despre emoțiile, gândurile și problemele adolescenților de azi.
Echipa spectacolului:
Text: Andreea Tănase
Regia: Mara Oprea
Asistent regie: George Zamfir
Scenografia: Gabi Albu
Coregrafia: Ruxandra Bobleagă
Light design: Daniel Klinger
Muzică și versuri: Cojo
Prod. By: RAW BEATGANG
Sound design: Adrian Piciorea&Cojo
Mulțumiri speciale echipei tehnice a proiectului: Nichita Teodorescu și Daniel Popescu !
Distribuție:
LEXI, 18 ani – Daria Pentelie
TOMA, 18 ani – Eduard Chimac
AMI, 16 ani – Reka Kovacs
MARIUS, 18 ani – Vlad Lință
ELA, 18 ani – Maruca Băiașu
Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.
ATENȚIE! Spectacolul poate conține efecte luminoase puternice care pot afecta copiii sau persoanele care suferă de epilepsie!
Motivați de motto-ul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă pentru ODD3 – Sănătate și Bunăstare:„Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează” – Schopenhauer, Asociația Arte dell’Anima aduce în fața publicului o temă de maximă relevanță la nivel național și internațional.
Despre Asociația ARTE DELL’ANIMA
Asociația Arte dell’Anima este o organizaţie neguvernamentală non-profit, înființată în 2015, cu sediul în București, Strada Făinari, nr. 17D.
Puteți urmări desfășurarea proiectului pe www.artedellanima.ro și aici:
-
- Contact: 0733.060.033, teatru@artedellanima.ro
- Facebook și Instagram