„Treapta a noua” la Teatrul Arte dell’Anima

Teatrul Arte dell’Anima vă invită la spectacolul Treapta a noua, sâmbătă, 25 noiembrie, de la orele 20:00 la sediul nostru din strada Făinari, nr. 17D!


Piesa lui Tom Ziegler, „Treapta a noua“, este povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat în tot acest timp de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool. Acțiunea se desfășoară în ziua în care Melissa Wright, fiica sa de 16 ani, vine în vizită la mama sa, prima oară după abandon. De-a lungul celor câteva încercări de a-și recupera simpatia fetei, Joanna mai are parte și de câteva surprize, fie ele plăcute sau neplăcute, culminând cu apariția lui Tracy – o toxicomană adolescentă, ce vede în Joanna mama pe care ea nu a avut-o niciodată. Suspans, emoții, trăire și curaj, toate acestea într-un spectacol de o oră și jumătate.

„Spectacolul este captivant, are schimbări bruște de ritm care țin spectatorul conectat la acțiune, la replicile personajelor, iar actrițele săvârșesc cu talent și dedicare un adevărat act teatral plin de viată și emoție, în care umorul și dramatismul se succed cu repeziciune…la fel ca pe treptele vieții” spun criticii. Vă invităm, cu mic, cu mare, să ne contraziceți, dacă puteți.

Pentru mai multe detalii și informații vizitați site-ul nostru www.artedellanima.ro și pagina noastră de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima.

Melissa: Gloria Melu
Joanna: Carla Mihai
Tracy: Andreea Mera
Eleanor: Corina Bunghez
Clasă coordonată de prof. univ. dr.: Adrian Titieni
Proiect coordonat de lect. univ. dr.: Mihaela Bețiu
Scenografie si costume: drd. Mihaela Popescu
Coord. prof. univ. dr. Ștefania Cenean
Durată: 1h 30’

Preț bilet: 30 lei
Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/treapta-a-noua-869?af=41 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.