O noapte furtunoasa in Festivalul Bucurestii lui Caragiale

În data de 30 august, de la orele 20:00, în Parcul Cișmigiu, Scena Mare, Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă la spectacolul „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, regia Florin Liță, producție a Teatrului Arte dell’Anima, în cadrul Festivalului „Bucureștii lui Caragiale”, organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă.

O noapte furtunoasă are ca punct de pornire gelozia lui Jupân Dumitrache. Această gelozie vine, desigur, la pachet cu felul atotștiutor de a face politică, dar și de a-și exercita meseria. Are un singur țel de neschimbat: să-și păstreze onoarea de familist. Chiriac, om bun la toate în casa sa, știe cel mai bine să aibă grijă de această onoare. Spiridon, băiat de treabă, are grijă tot timpul de profitul său, chiar și în situații „de viață și de moarte”. Veta și Zița, specific genului feminin, iubesc cu patos și se consumă pentru amorul său: una că nu îl poate convinge pe Chiriac, cealaltă pentru o căsnicie eșuată și posibilitatea mai redusă de a se recăsători. Cu toate că încurcăturile nu sunt puține, norocul îi surâde în final Ziței, care reușește să se mărite cu Rică, arhivar și student, deloc mai prejos ca ceilalți ca teapă de om, nedorind altceva decât să reușească în carieră, în urma căsătoriei cu aceasta.

Lumea lui Caragiale este și lumea noastră. Nimic nu s-a schimbat chiar atât de mult. Mulți ar fi tentați să spună că am depășit epoca mahalalei și a limbajului necivilizat, dar oare chiar este așa? Un spectacol ce parcă oglindește viața de zi cu zi pe care o cunoaștem. Un spectacol exploziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.

Așadar, te așteptăm pe 30 august în Parcul Cișmigiu la Scena Mare, pentru a urmări o comedie de zile mari, un spectacol extrem de apreciat de către critici, o punte de legătură între clasic și modern. Intrarea este liberă!

Vă invităm să vizionați teaser-ul spectacolului și să vă lăsați convinși și purtați de povestea noastră: https://www.youtube.com/watch?v=dbgaA3HFosY .

Programul complet al Festivalului aici:

http://www.teatrulioncreanga.ro/ro/noutati/program-o-festivalul-bucurestii-lui-caragiale

 

Teatrul Arte dell’Anima – Din suflet pentru Artă!

 

 

 

PROGRAMUL LUNII SEPTEMBRIE LA TEATRUL ARTE DELL’ANIMA

Deschidem oficial stagiunea la Teatrul Arte dell’Anima la data de 14 septembrie! Toamna aduce din nou, pe scena din strada Făinari, nr. 17D spectacole îndrăgite și apreciate:

Joi, 14 septembrie, orele 19:00 – spectacolul „O noapte furtunoasă” în regia lui Florin Liță, o producție Arte dell’Anima.

Un spectacol exploziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. O lume a mahalalei unde politica se amestecă cu pasiunea, iubirea cu moralitatea și modul de viață este unul impulsiv. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.

O comedie ce nu moare niciodată și rămâne de actualitate indiferent de epocă,  „O noapte furtunoasă” îi introduce pe spectatori direct în lumea lui Caragiale chiar de la intrarea în teatru, făcându-te în fiecare secundă să te întrebi ce mai urmează.

Distribuție: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu
Regie:
Florin Liță
Scenografie:
Ioana Colceag

Durată: 1h 20’
Preț:
35 lei 

Vineri, 15 septembrie 2017, la orele 19:00 – spectacolul ,,Sylvia”, text scris de A.R. Gurney, în regia Alexandru Jitea, o producție UNATC.

Spectacolul este o comedie romantică, jucată pentru prima dată în 1995 pe Broadway, având-o protagonistă pe Sarah Jessica Parker, care s-a bucurat de un imens succes la New York!

„Vă promit că piesa asta are o întorsătură de condei la care nu vă așteptați. Doar că, știți, n-am cum să vă stric intriga. Mai pot promite că veți râde mult – de glumele bune sau de faptul că vă regăsiți în stările personajelor!” Andra Pavel pentru Semne Bune.

Distribuție: Sylvia: Oana Cârmaciu / Irina Ștefan, Greg: Flavius Călin, Kate: Theodora Sandu, Leslie: Ana Maria Ivan, Tom: Vlad Bălan.

Regia: prof. asc. dr.Alexandru Jitea 

Durată: 1h 20’

Preț bilet: 30 lei

Marți, 19 septembrie, de la orele 19:00 – spectacolul „Treapta a noua” de Tom Ziegler, regia Mihaela Bețiu, o producție UNATC.

Povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat în tot acest timp de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool.

„Spectacolul este captivant, are schimbări bruște de ritm care țin spectatorul conectat la acțiune, la replicile personajelor, iar actrițele săvârșesc cu talent și dedicare un adevărat act teatral plin de viată și emoție, în care umorul și dramatismul se succed cu repeziciune…la fel ca pe treptele vieții” spun criticii. Vă invităm, cu mic, cu mare, să ne contraziceți, dacă puteți.

Distribuție: Melissa: Roxana Văduva, Joanna: Carla Mihai, Tracy: Andreea Mera, Eleanor: Ioana Vasile

Clasă coordonată de prof. univ. dr.: Adrian Titieni
Proiect coordonat de lect. univ. dr.:
Mihaela Bețiu
Scenografie si costume:
drd. Mihaela Popescu

Durată: 1h 30’
Preț bilet:
30 de lei

 Joi, 28 septembrie, orele 19:00 – spectacolul „O noapte furtunoasă” în regia lui Florin Liță, o producție Arte dell’Anima

Un spectacol exploziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. O lume a mahalalei unde politica se amestecă cu pasiunea, iubirea cu moralitatea și modul de viață este unul impulsiv. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.

O comedie ce nu moare niciodată și rămâne de actualitate indiferent de epocă,  „O noapte furtunoasă” îi introduce pe spectatori direct în lumea lui Caragiale chiar de la intrarea în teatru, făcându-te în fiecare secundă să te întrebi ce mai urmează.

Distribuție: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu
Regie:
Florin Liță
Scenografie:
Ioana Colceag

Durată: 1h 20’
Preț:
35 lei 

Vineri, 29 septembrie, de la orele 19:00 – spectacolul „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec, în regia Dianei Tănase, o producție Arte dell’Anima.

Un El și o Ea. Două personaje arhetipale. Un Adam și o Eva? Eros și Thanatos?

Un om și… cine oare? Doi tineri petrec împreună nouă nopți la limita dintre transcendență și cădere și fiecare noapte creează un univers magic, efemer și irepetabil. Nouă nopți sau nouă ceruri?

„Nouă nopți sunt de ajuns pentru a cunoaște pe cineva, pentru a te îndrăgosti și a te topi in iubire? Nouă nopți sunt de ajuns pentru a înțelege sensul existenței, pentru a învăța să te desprinzi de lucrurile mundane și pentru a te transforma în conștiință pură, parte a tot ceea ce este, a fost și va fi vreodată?”, din cronica 4arte de Cristina Mitrea.

Distribuție: Rusalina Bona, Voicu Aaniței

Regie și scenografie: Diana Tănase

Muzică: Adrian Piciorea

Durată: 1h 10’

Preț bilet: 30 lei

Noi vă așteptăm cu mare drag la oricare din spectacolele noastre. 

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervări: 0733060033, teatru@artedellanima.ro, Facebook 

*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00

 Teatrul Arte dell’Anima – Din suflet pentru Artă!

„Copii rai” – productie a Teatrului Arte dell’Anima in cadrul sectiunii Concurs a Festivalului UNDERCLOUD – editie aniversara

Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă în cadrul Festivalului UNDERCLOUD, secțiunea Concurs în data de 28 august, orele 20:00 la Sala Studio, ARCUB – Hanul Gabroveni, din Str. Lipscani nr. 84 – 90, pentru a viziona spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov.

Actorii Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru și Alin Potop, sub îndrumarea atentă a regizoarei Geanina Hergheligiu, dau naștere unui spectacol în care lumea pe care o cunoaștem cu toții este afișată crud, dar totodată în concordanță cu realitatea.

Inspirat dintr-un caz real, COPII RĂI este  un spectacol-manifest al generaţiei „copy-paste”, al generaţiei „la un click distanță” împotriva sistemului educaţional din şcoli dar şi de acasă, un spectacol acut, necesar, care induce publicului teme clare de reflecție și acțiune. Relația abuzivă profesor-elev, perpetuarea modelului „pedepsei” ca metodă de educație, problema părinților neatenți, problema bullying-ului, a asocierii procesului educațional cu suferința, a conceptelor predate, dar neaplicate, problema copilului de nivel slab care ajunge să fie anihilat de un sistem în care doar „eroii” contează, sunt teme prezente în spectacol.

Textul are la bază povestea reală a unei eleve de 11 ani, ţinută în clasă cu mâinile legate la spate, ca pedeapsă, de către profesoara de istorie, fiind umilită și agresată apoi de către colegii de clasă. Personajul (Fetița) are 11 ani, aflându-se în perioada delicată a pre-adolescenţei care se manifestă plenar; lumea se dilată şi nevoile de identitate şi respect sunt uriaşe. La această vârstă, copiii sunt pe tărâmul fragil dintre copilărie şi adolescenţă; corpul lor pare dezvoltat şi matur, dar sufletul le este mai degrabă crud.

O producție ce trezește în orice spectator conștiința, dar și sentimente de înțelegere, responsabilizare și compasiune. Acut. Necesar. Actual.

Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilete ARCUB la prețul de 35 RON și online prin MYSTAGE și EVENTBOOK: MY STAGE și pe EVENTBOOK

Mai jos, puteți urmări un teaser al spectacolului: https://www.youtube.com/watch?v=d2MlDMX64CA.

Distribuție: Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru, Alin Potop

Regie: Geanina Hergheligiu

Scenografie: Ruxandra Manolovici

Light & Sound design: Alexandru Bibere
Mișcare scenică: Alina Iacov Lazăr

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 12 ani.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul nostru: www.artedellanima.ro, precum și pe: www.undercloud.ro/event/copii-rai!

Teatrul Arte dell’Anima – Din suflet pentru Artă!